Capitoliul SUA, evacuat după o amenințare aviatică. Incidentul a fost un ”eșec scandalos și de neiertat” de comunicare
A fost alertă la Capitoliul SUA. O demonstrație militară cu parașutiși, care fac parte din Cavalerii de Aur ai Armatei la Washington’s Nationals Park s-a transformat într-o catastrofă. Evenimentul a declanșat un avertisment de ”amenințare aviatică” și asta dintr-o greșeală.
Capitoliul SUA, evacuat după o amenințare aviatică. Incidentul a fost un ”eșec scandalos și de neiertat” de comunicare
La scurtă vreme tot complexul a fost evacuat de autorități. Procesul a fost dur criticat din cauza haosului declanșat de Administrația Federală a Aviației.
Momentul aviatic era parte dintr-un eveniment care avea ca scop aprecierea militară găzduit de MLB Washington Nationals. Miercuri, la scurt timp după ora locală 18:25 ( joi, ora 01:25, ora României), un pilot a dat alerta la turnul de control aerian de pe Aeroportul Național Ronald Reagan Washington cu privire la planul lor de a lansa parașutiștii, inclusiv direcția specifică în care plănuiau să zboare.
Totul perfect, dar s-a omis faptul ca polițiștii care se ocupă cu siguranța Capitolului să fie informați cu privire la acest eveniment.
”Evacuați acum! Intruziune aviatică! USCP urmărește o aeronavă care reprezintă o amenințare probabilă pentru Complexul Capitoliului”, au transmis autoritățile.
După aproape jumătate de oră de panică și confuzie, autoritățile și-au dat seama că nu este un pericol iminent.
”Capitoliul a fost evacuat din abundență de precauție în această seară. Nu există nicio amenințare la Capitoliu”, a scris departamentul pe Twitter.
Administrația Federală a Aviației a deschis o anchetă și a promis o ”evaluare amănunțită și rapidă” a incidentului.
”FAA își ia în serios rolul în protejarea spațiului aerian național și va efectua o revizuire amănunțită și rapidă a evenimentelor în această seară și va transmite actualizări. Știm că acțiunile noastre îi afectează pe alții, în special în regiunea capitală a națiunii noastre și trebuie să comunicăm devreme și adesea cu partenerii noștri de aplicare a legii”, a spus FAA.
Președintele Camerei, Nancy Pelosi, a venit cu critici dure la adresa Administrțaiei Dederale a Aviaței: ”Eșecul aparent al Administrației Federale a Aviației de a notifica Poliția Capitoliului cu privire la survolarea Nationals Park este scandalos și de neiertat”, a spus democratul din California într-un comunicat.